Am început să scriu despre sărituri cu schiurile pe 4 ianuarie 2015, când a avut loc o etapă magnifică la Innsbruck, în Turneul Celor 4 Trambuline. De atunci și până în data de 11 aprilie 2016, am redactat 140 de articole pe care le-am publicat pe blogul care îmi poartă numele, marcuczentye.wordpress.com. 

Pasiunea pentru sărituri cu schiurile și pentru scris s-a concretizat în acest timp și în acest proiect denumit „Telemarcu”. Pentru cei care nu știu, trebuie spus că acest nume reprezintă îmbinarea a două elemente: este vorba despre „telemarc”, cuvântul românesc utilizat pentru a ilustra arhi-cunoscuta metodă de aterizare a săritorilor cu schiuri, combinat cu numele subsemnatului, Marcu Czentye.

A fost o perioadă foarte interesantă, care a consemnat două noi recorduri mondiale, izbutite de Peter Prevc și, actualul recordmen, Anders Fannemel. Mai mult, am asistat la retrageri surprinzătoare, inclusiv cea a norvegianului Anders Jacobsen, care a constituit unul dintre motivele pentru care acest sport mi-a devenit atât de drag.

Totuși rămâne un interval cu o conotație fericită, întrucât am izbutit să realizez patru interviuri deosebite în ochii mei, alături de Ion Sorin Hobana, comentator Eurosport, Eduard Török, Iulian Pîtea și Diana Andreea Trâmbițaș, săritori cu schiurile.  

Nu în ultimul rând, ne-am bucurat să surprindem împreună în direct cea mai bună performanță a Danei Haralambie în Cupa Mondială – locul 20 la Oslo – și Campionatele Mondiale de Juniori organizate în februarie 2016 la Râșnov! În cadrul acestei competiții, Dana a fost la șase zecimi de punct distanță de o medalie, iar David Siegel a uimit, reușind noul record al trambulinei K90 de la Râșnov: 105,5 metri!

Timp de aproximativ un an și jumătate, pagina de Facebook Telemarcu și blogul au fost intermediile prin care am încercat să ofer informații corecte și actualizate despre lumea Icarilor moderni, precum și articole care să reliefeze poveștile interesante ale săritorilor cu schiuri.

Începând de astăzi, proiectul Telemarcu urcă la următorul nivel cu ocazia lansării acestui site și sper ca activitatea mea să fie utilă și interesantă în viziunea voastră, iubitori ai săriturilor cu schiuri! 

Un mic ghid pentru utilizarea site-ului: 

  • Pagina principală conține cele mai recente articole, în secțiunea centrală. 
  • În partea dreaptă pot fi găsite într-un slideshow câteva dintre articolele pe care le-am considerat ca fiind aparte. Acestea fac parte din categoria „Povești.”
  • Mai jos, urmează o măsurătoare a timpului rămas până la următoarea etapă din Cupa Mondială și un top 5 al Cupei Mondiale masculine. Nu în ultimul rând, secțiunea din partea dreaptă prezintă o legătură către pagina de Facebook Telemarcu și o arhivă a articolelor importante scrise din 4 ianuarie 2015 și până în ziua de astăzi.
  • În cazul în care dorești să comentezi vreun articol, poți lăsa un comentariu în josul paginii oricărui articol. 
  • Dacă dorești să afli mai multe detalii despre acest sport, accesează butoanele din partea superioară a paginii sau utilizează butonul de căutare. 
  • În final, nu uita să urmărești Telemarcu pe Facebook, Twitter, Google+ și Instagram