Dana Haralambie a fost la înălțime în această după-amiază pe trambulina din Nizhny Tagil, Rusia. Românca a încheiat a patra etapă a sezonului pe locul 18, grație unor sărituri care au măsurat 91, respectiv 84 de metri. Prin această clasare, sportiva din România câștigă alte 13 puncte în clasamentul general și impresionează puternic, motiv pentru care merită felicitată, alături de antrenorul ei, Magdo Csaba.

Ziua a debutat cu ședința de calificare, în care reprezentanta țării noastre a zburat cu încredere 87 de metri, asigurându-și automat accesul în întrecerea propriu-zisă, care avea să înceapă la ora 13:00. 

Dana a plutit extraordinar în prima parte a concursului de azi, când a aterizat cu un metru de partea corectă a punctului de construcție al trambulinei, la 91 de metri. Și mai admirabil a fost faptul că, prin această prestație, săceleanca se afla în top 10 la pauza dintre manșe, făcându-și loc astfel în elita intermediară a Cupei Mondiale feminine, din care fac parte fantastica Sara Takanashi, ca și talentatele Daniela Iraschko-Stolz ori Maren Lundby. 

Partea a doua de etapă n-a adus o săritură la fel de bună, din nefericire, măsurând numai 84 de metri, dar a fost suficientă pentru a-i asigura el mai bun rezultat din carieră până în acest moment: locul 18 într-o etapă din Cupa Mondială, cu un punctaj de 202 de puncte! O performanță remarcabilă, obținută la vârsta de 19 ani, care poate sta la baza unor viitoare evoluții strălucite. 

Cele mai bune săritoare din competiția de azi au fost Sara Takanashi, Daniela Iraschko-Stolz și Jacqueline Seifriedsberger. Japoneza a impresionat cu cel mai lung zbor al zilei – 98,5 metri – după ce ieri stabilise noul record al trambulinei: 102 de metri! Câștigătoarea etapei de ieri, Maren Lundby, a sfârșit această etapă pe poziția a patra, iar Sarah Hendrickson a impresionat cu a doua clasare în top 10 după accidentarea groaznică prin care a trecut. 

Se trage linie după primele 4 etape ale sezonului feminin, iar Sara Takanashi conduce clasamentul general cu 360 de puncte. Daniela Iraschko-Stolz o urmează, cu 250 de puncte, iar top 3-ul este conturat de surpriza acestui debut de stagiune, japoneza Yuki Ito, cu 242 de puncte. În acest clasament, Dana ocupă locul 18, cu 38 de puncte! 

Pentru Dana Haralambie și celelalte săritoare urmează o pauză până în weekendul 7-8 ianuarie, când Cupa Mondială feminină revine la Oberstdorf cu o premieră: etape desfășurate pe trambulina mare, HS137! 

sursă foto: facebook.com