De două ori dublu

„Când eram mai tânăr, nu aveam puterea de a sări suficient de bine, însă de-a lungul anilor am câștigat-o. Am muncit pentru ea. Dar sensibilitatea este elementul pe care trebuie să îl ai, pur și simplu.”

Al treilea fiu al lui Heinrich și Margit Ammann, Simon s-a născut la 25 iunie 1981, în orășelul elvețian, Grabs, situat în estul țării, aproape de granița cu Liechtenstein. Cu o populație de numai 7,000 de locuitori, șansele ca unul dintre aceia să fie cvadri-campion olimpic erau incalculabile.

Drumul lui Simon Ammann înspre lumea Icarilor moderni a debutat când elvețianul avea doar 11 ani. A învățat să sară cu schiurile pe o trambulină de 30 de metri din Alpii Elvețieni, în vecinătatea fermei familiei sale, din Unterwasser – la 10 km distanță de orașul natal. Drept răsplată a cinci ani de practică, tânărul elvețian a bifat prima apariție în Cupa Mondială FIS la vârsta de 16 ani, în cadrul sezonului 1997-98. Neimpresionând în mod expres pe cineva, „Simi” a fost convocat la reprezentativa Elveției pentru Olimpiada de iarnă de la Nagano, Japonia 1998. În Țara Soarelui Răsare, competiția nu l-a găsit în prim-plan, Ammann terminând cele două probe pe locurile 35, respectiv 39.

Însă aceste prestații mediocre au avut darul de a-l transforma într-una dintre cele mai frumoase surprize din istoria săriturilor cu schiuri…

În 2002, având doar 21 de ani, Simon Ammann se îndrepta spre Salt Lake City, SUA, pentru a participa la a doua ediție a Jocurilor Olimpice din cariera sa. În calitate de sportiv care nu a izbutit să câștige vreo etapă de Cupă Mondială, elvețianul nu își putea închipui ce stătea să se întâmple. Istoria s-a scris în direct, într-un chip neprevăzut de nimeni: „dublura lui Harry Potter” s-a înălțat dumnezeiește și a plutit, poleind cu aur urma sa.

La 72 de ore distanță, Simon devenea dublu campion olimpic, apropiindu-și o nouă medalie de aur, de această dată în urma unor zboruri lungi, pe trambulina mare. La acea vreme, Ammann își demonstra superioritatea în fața unor Icari legendari, precum Sven Hannawald sau Adam Malysz și egala performanța finlandezului Matti Nykanen, care și-a adjudecat ambele medalii de aur puse în joc la Nagano.

salt-lake-city

Ridicarea standardelor și explozia de bucurie personală și națională l-au marcat pe Simon Ammann, căruia i-a fost dificil să se acomodeze cu noua sa poziție – dublu campion olimpic la vârsta de 21 de ani. Fiind copleșit de atenția care i-a fost acordată, elvețianul a dezamăgit și nu a reușit mai mult de o singură victorie în Cupa Mondială în intervalul 2002-2006.

Din nefericire pentru el, Olimpiada de la Torino, 2006 nu a fost punctul de cotitură în felul în care și-a dorit. Maximumul atins în Jocurile Olimpice italiene a fost poziția 15 în clasament, fapt care l-a făcut să lucreze la rafinarea tehnicilor sale de zbor. Recunoscându-și greșelile și reîncepând „de la zero”, Simon Ammann a depus eforturi extraordinare pentru a reveni pe linia de plutire.

Munca i-a fost răsplătită în 2007, când și-a așezat în vitrină o medalie de aur și alta de argint, obținute la Campionatele Mondiale de la Sapporo. În Cupa Mondială 2008-09, elvețianul s-a impus în cinci etape, performanțele indicând candidatura sa la podiumul olimpic din anul următor. La Vancouver, Canada, firavul sportiv s-a arătat mai puternic ca niciodată, detașându-se de concurență și adjudecându-și cu o lejeritate fulminantă alte două medalii de aur, spre bucuria antrenorului Martin Kuenzle, a unei națiuni întregi și nu numai.

Drept urmare, „Simi” primea o poreclă ce va avea termen de valabilitate etern: „dublu-dublu”, fiind proclamat primul și deocamdată singurul câștigător de patru medalii de aur la Olimpiadă. Sezonul 2009-10 i-a adus alte bucurii, anume titlul de campion mondial la disciplina zbor cu schiurile și Marele Glob de Cristal, cu care a făcut contact ca rezultat al celor nouă victorii de etapă obținute și al nenumăratelor ore de muncă în anonimat. De atunci, cariera lui Ammann a luat o turnură relativ negativă în materie de performanțe, însă a primit cu mândrie privilegiul de a fi portdrapelul Elveției la Jocurile Olimpice de la Sochi, 2014.

4 medalii de aur, 13 apariții la Olimpiadă, 330 de prezențe în Cupa Mondială, 79 de podiumuri în aceeași competiție și 23 de succese individuale. Numerele vorbesc de la sine pentru Simon Ammann, un scriitor de istorie a acestui sport.

2010

Din nefericire, unul dintre argumentele din cauza cărora „dublu-dublu” nu mai reușește să performeze cu aceeași constanță îl reprezintă numărul ridicat de căzături suferite în ultimii ani. Pipernicit, înalt de 172 cm și cu o greutate de aproximativ 60 de kg, Simon Ammann este una dintre cele mai interesante figuri ale ski jumping-ului, dar și unul dintre cei mai ghinioniști Icari moderni.

O pană în vântul nemilos al iernii, așa cum este elvețianul uneori, aterizează brusc pe zăpadă, iar priveliștea lasă de dorit. Cu toate acestea, Simon ne învață cu fiecare ocazie o lecție de viață, luptând cu suferințele și trecând peste orice obstacol, ca mai apoi să zâmbească la fel, cu o înfățișare de copil inocent, pasionat nebunește de fenomenul săriturilor cu schiuri.

Iubirea lui nemărginită față de ski jumping l-a schimbat, cu siguranță, dar ne-a oferit și nouă o altă dimensiune despre modul în care privim dificultățile. Nu este ușor să continui să te antrenezi din greu după ce ai realizat performanțe la care nici nu îndrăzneai să te gândești altădată, dar Simon continuă pentru că pune suflet în ceea ce face. Că de n-ar pune, n-ar mai continua. Personal, sunt mândru să fiu contemporan cu un astfel de personaj!

„Mă tem că Eddie the Eagle a fost înaintea mea. Tot ce știu este că ochelarii săi erau de trei ori mai groși ca ai mei, dar eu pot sări de trei ori mai departe decât a făcut-o el.”

*

În prezent, Simon întâmpină dificultăți în a reveni la forma care l-a consacrat. În 2015, elvețianul și-a transformat semnificativ procedeul de aterizare, schimbând piciorul cu care efectuează prima dată contactul cu solul.

Din acest motiv, sezonul 2015/16 a fost dificil pentru el, întrucât nu a izbutit să realizeze telemarcul la aterizare. Astfel, punctajul pentru stil a fost nesatisfăcător de-a lungul întregii stagiuni, însă Ammann își continuă cariera de săritor continuând să spere la câștigarea primului Turneu al Celor 4 Trambuline. Nimeni nu îi dă vreo șansă, însă cine s-ar fi gândit că el va fi, într-o bună zi, cvadruplu campion olimpic?

*

Simon Ammann s-a născut pe 25 iunie 1981, iar din 25 iunie 2010 este căsătorit cu rusoaica Yana Yanovskaya, alături de care are un copil. Domiciliul lui „Simi” se află în Schindellegi, Elveția. „Dublu-dublu” vorbește fluent germana, franceza și engleza și are ca hobby-uri pilotajul, parașutismul și golful. Referitor la viața sa privată, Simon dorește să rămână foarte rezervat în a oferi detalii presei și se bucură de o viață de familie liniștită.

simon-ammann

*

Site-ul nbcolympics.com a publicat un interviu cu cvadruplul campion olimpic, iar traducerea integrală a sa poate fi citită mai jos:

Care sunt amintirile tale despre momentul în care ai câștigat prima medalie de aur, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Salt Lake City?

Nu vezi distanțele reușite de oponenți în timpul competițiilor. Le auzi, auzi publicul… era cam gălăgios. Dar tot ceea ce am încercat să fac a fost să mă concentrez, iar apoi îmi pierdeam concentrarea. Vreau să spun că au fost doar câteva secunde până rezultatele și poziția au apărut pe ecran, însă pentru mine au părut ca un timp îndelungat. Și atunci, cei doi prieteni ai mei au venit la mine și ne-am îmbrățișat, iar ei m-au purtat pe umeri. Am văzut acest moment după o vreme și este incredibil cât de multă bucurie am avut. A fost ca o fericire infinită pentru noi. Un moment atât de perfect, într-adevăr.

Aceea a fost prima ta medalie. Care-ți sunt amintirile în legătură cu adjudecarea celei de-a doua medalii? 

Știi, cred că am fost conștient de prima victorie, dar nu am realizat-o pe a doua deloc întrucât era prea mult. Însemnătatea unei medalii de aur ți-o poți imagina, însă apoi încearcă să-ți închipui câștigarea a două medalii de aur – lucrul acesta nu este posibil (râde). Probabil nu și pentru mine.

Câte interviuri ai dat după Olimpiadă?

Nu pot să răspund la această întrebare. Am dat incredibil de multe. În zona mixtă, am avut parte de multe interviuri. Aceasta este cea mai bună parte a competiției. Te afli în formă grozavă, ai reușit un rezultat perfect, iar apoi, toate întrebările sunt bune! Eram foarte deschis, atât de plin de bucurie și da, mă gândeam: „Pune-mi încă o întrebare și voi răspunde la ea încă o dată și încă o dată (râde).”

Îți amintești interviurile pe care le-ai dat imediat după competiție?

Am dat un interviu pentru NBC și l-am auzit doar cu câteva luni în urmă. Nu am răspuns câtuși de puțin la întrebări, doar răspundeam ceva. Și era minunat să aud înregistrarea, mă recunoșteam pe mine și m-am gândit că nu am răspuns deloc la niciuna dintre întrebări, ci doar vorbeam ceva, încercând să explic. Chiar știu ce voiam să explic, dar, dacă nu ești săritor cu schiurile, dacă nu ai performat acest sport, nu este posibil să înțelegi (râde). Dar consider că imaginea și vocea relatau totul.

A fost multă lume care te-a recunoscut după ce ai câștigat medalia de aur? A fost surprinzător?

Da, a fost. Am fost pe prima pagină a New York Times, dar era vorba despre o fotografie mică și știu că mulțimi de oameni au altfel de interese în ceea ce privește sportul. Dar la acea vreme, a fost ceva imens.

Cum a fost reacția oamenilor în Elveția?

Majoritatea oamenilor nu au putut merge la lucru în ziua de după câștigarea primei mele medalii (râde). A fost de asemenea un timp nițel mai greu pentru toată lumea, având în minte tragedia de pe 11 septembrie, și oamenii se întrebau: „unde găsim emoțiile pozitive când nu le putem găsi în munca noastră sau în orice altceva?” Iar atunci, au văzut Jocurile Olimpice și întreaga Elveție s-a trezit într-o secundă. Niciodată nu am mai avut parte de o primire atât de uimitoare la aeroport. Erau oameni peste tot…

Literalmente, întregul drum spre orașul meu natal a fost împânzit de oameni, care stăteau și se uitau. Am mers cu trenul. Oamenii nu mă puteau vedea nici măcar un pic, dar făceau cu mâna și știau: „Acum vine trenul!”

Mi-am amintit de bunica mea. Ea și-a făcut drum prin mulțime. Stătea acolo, iar reacția mea a fost: „Oh, bunico! Ce faci aici?” Iar ea a spus: „Oh! Te-am văzut la TV și am fost atât de fericită.” I-am spus: „Hei, aici mulțimea este prea mare pentru tine, bunico! Nu ar trebui să te implici într-atât de mult în asta.” Dar ea a fost foarte bucuroasă. A întinerit cu zece ani în acel moment.

Deci ai fost eroul Elveției?

În timpul acelor Jocuri Olimpice, da (râde).

surse foto: olympic.org, rotwnews.com

Povești de citit | sărituri cu schiurile