Echipa Norvegiei, dominantă și la Titisee-Neustadt!

Competiția pe echipe de la Titisee-Neustadt, Germania n-a fost lipsită de nerv și a adus în fața iubitorilor lumii Icarilor moderni suficiente evoluții solide, care însă trebuie îmbunătățite mâine, în etapa individuală, pentru ca weekendul să poată fi catalogat „extraordinar”. 

Devreme în manșa întâi, slovenul Tilen Bartol a ținut să demonstreze că are un talent cu care poate face furori în acest sport, în anii ce vor veni, zburând 138,5 metri. Mai repede, la 134 s-a oprit legendarul Noriaki Kasai, care s-a asigurat și de această dată că Japonia sa va prinde manșa finală. Nu după mult timp, Daniel Andre Tande și-a confirmat perioada excelentă prin care trece, cu o săritură de 139,5 metri, finalizată, din păcate, cu un telemarc insuficient de hotărât.

Tot cu o aterizare anevoioasă, dar și cu o lungime notabilă s-a remarcat Dawid Kubacki, care a plutit 141,5 metri. Câteva secunde mai târziu, Gregor Schlierenzauer și-a făcut revenirea în Cupa Mondială, cu o evoluție onorabilă după o pauză de inactivitate cauzată de probleme medicale.

Finalul manșei 1 a adus trei evoluții de calitate din partea lui Wellinger, Stoch și Kraft. Din aceștia s-a evidențiat cel mai clar polonezul Kamil Stoch, care a bifat un zbor de clasă mondială, executat cu măiestrie, ce a măsurat 142,5 metri.

Cu Forfang aflat într-o zi mai slabă, Norvegia pierdea primul loc la pauză în favoarea Poloniei, iar Germania contura podiumul de moment.

Partea secundă a concursului s-a asemănat izbitor cu prima, aducând evoluții bune din partea lui Johansson, Kot, Tande și Kubacki. Ștacheta a fost ridicată, mai apoi, de Fannemel, Wellinger, Kraft și Freitag, toți izbutind să sară cel puțin 140,5 metri. 

Competiția s-a apropiat de final odată cu cel mai lung zbor al zilei, 143,5 metri, semnat de reprezentantul gazdelor, Richard Freitag, care s-a asigurat astfel că Germania va prinde podiumul.

Ultima prestație a întrecerii i-a aparținut lui Johann Andre Forfang, care, deși n-a impresionat, a făcut suficient pentru a trece victoria de etapă în contul grupării antrenate cu succes de Alexander Stöckl. Pe locul 2, la doar 8 zecimi de punct în spate, s-a aflat Polonia, care își continuă visul frumos în Cupa Mondială, sub bagheta magică a antrenorului german, Stefan Horngacher. 

sursă foto: skijumping.pl

Povești de citit | sărituri cu schiurile