Săptămâna de sărituri cu schiurile s-a încheiat azi în Lahti prin desfășurarea competiției mixte pe echipe din cadrul Campionatelor Mondiale de Schi Nordic. Aducând onoare pentru țara noastră, Diana Trâmbițaș, Sorin Mitrofan, Dana Haralambie și Iulian Pîtea au compus echipa României în această întrecere, consemnând o prezență în premieră pentru ski jumping-ul românesc într-o ediție de seniori a CM. 

În manșa întâi, Diana Trâmbițaș a deschis seria săriturilor românești, cu o evoluție măsurând 67 de metri, iar Sorin Mitrofan a continuat-o, zburând 76,5 metri. Cea mai în formă membră a echipei, Dana Haralambie a semnat un zbor de 80 de metri, în timp ce Iulian Pîtea, care se află în revenire de formă, a plutit 82 de metri, bifând cel mai lung zbor al echipei noastre. Astfel, echipa României a însumat un total de 336,2 puncte.

Din păcate, eforturile celor 4 români participanți n-au fost suficiente pentru a asigura calificarea în manșa finală, dar au conturat superioritatea față de reprezentativa Kazahstanului, care s-a clasat pe ultima poziție, a 14-a. 

Cât despre concurență, aceasta a fost dominată de Germania, care a pus mâna pe medaliile de aur în mod absolut meritat, terminând concursul cu un avans semnificativ de peste 36 de puncte față de ocupanta locului 2, Austria.

Valoarea germanilor a fost greu de contestat în condițiile în care cele mai scurte zboruri au măsurat 95 de metri, iar Carina Vogt și Markus Eisenbichler au avut câte un moment de genialitate, plutind 98, respectiv 99,5 metri. Nu mai puțin important, desigur, a fost Andreas Wellinger, care a sclipit efectiv, prin două zboruri de 99 și 98 de metri. 

Austria Jacquelinei Seifriedsberger, a Danielei Iraschko-Stolz și a lui Stefan Kraft a strălucit în drumul spre medalia de argint, Michael Hayböck fiind cel care a semnat cel mai lung zbor al echipei, 97,5 metri. 

Nesurprinzător, formația Japoniei s-a clasat la rândul ei pe podium, având în componență 4 sportivi cu experiență mare pe trambulinele normale – Yuki Ito, Daiki Ito, Sara Takanashi și Taku Takeuchi. Aflat la a doua tinerețe, Daiki Ito și-a demonstrat realele calități de lider, reușind o săritură fantastică, de 96,5 metri. 

podium-mixt-lahti

Totuși, competiția n-a fost prea echilibrată, Slovenia și Norvegia clasându-se la multe puncte în spatele top 3-ului, ratând șansa de a câștiga o medalie, în ciuda faptului că au aliniat la start echipe redutabile.

Prima parte a Campionatelor Mondiale de Schi Nordic din Lahti ia sfârșit, însă ce este mai interesant are să vină de acum. Joi, Icarii moderni vor sări pe trambulina mare și sunt așteptați să pună în scenă una dintre cele mai încinse competiții din ultima perioadă, întrucât mulți sunt cei care așteaptă, cu șanse reale la medalii, începerea evenimentului. 

sursă foto: skijumping.pl