Ne aflăm la jumătatea Turneului Celor 4 Trambuline, în singura zi în care Icarii moderni au posibilitatea de a-și reveni fizic și psihic după efortul enorm depus în partea germană de concurs. 

Daniel Andre Tande a strălucit la Garmisch-Partenkirchen, însă prestațiile mai puțin convingătoare de la Oberstdorf îl situează la o distanță de mai mult de 5 puncte în spatele lui Stefan Kraft, care îi suflă în ceafă polonezului Kamil Stoch, actualmente lider în clasamentul TC4T. 

Să nu uităm însă că întrecerile din cadrul Vierschanzentournee sunt contabilizate la clasamentul general al Cupei Mondiale, în care Domen Prevc este în continuare fruntaș, dar a pierdut o bună parte din avansul liniștitor pe care și l-a creat mulțumită celor 4 succese de etapă bifate în stagiunea actuală. 

Având în vedere dinamica prezentă a formelor celor mai buni săritori cu schiurile, Daniel Andre Tande are șanse reale să devină noul #1 în clasamentul general al Cupei Mondiale la finalul TC4T, dar rămâne de văzut ce vor avea Domen, Stefan și Kamil de spus despre această posibilă permutare.

Programul săriturilor de la Innsbruck: 

  • Marți, 3 ianuarie – calificări – ora 15:00 (LIVE pe Eurosport 1 și E1 HD)
  • Miercuri, 4 ianuarie – etapa 3 – ora 15:00 (LIVE pe Eurosport 1 și E1 HD)

innsbruck-austria

Info despre trambulină: Bergisel este cea mai mică trambulină dintre cele patru, dar și cea mai elegantă. Are punctul de construcție la 120 de metri și dimensiunea de 130. Recordul oficial al trambulinei este deținut de austriacul Michael Hayböck, care a plutit 138 de metri, în data de 4 ianuarie 2015.

Date despre locație: Innsbruck este unul dintre orașele mari ale Austriei, aflat în vestul țării. Are o populație de 125,000 de locuitori și este recunoscut ca una dintre principalele atracții turistice ale Europei Centrale, fiind localizat într-o vale înconjurată de munți cu înălțimi de peste 2,000 de metri. Distanța dintre Garmisch-Partenkirchen și Innsbruck măsoară doar 63 de kilometri – jumătate din distanța care separă Oberstdorf de Garmisch-Partenkirchen.

Rezultatele recente: Peter Prevc a triumfat în 2016 pe Bergisel, fiind urmat pe podium de Severin Freund și Kenneth Gangnes. Cât despre etapa de la Innsbruck din 2015, aceea a fost una dintre cele deosebite din istoria acestui turneu. Richard Freitag s-a impus, Stefan Kraft s-a clasat pe poziția secundă, iar legendarii Simon Ammann și Noriaki Kasai au ocupat sincronic locul al treilea.

sursă foto: bergisel.info