Consumând mult efort pentru a construi un complex olimpic de trambuline, sud-coreenii au transformat din idee în realitate proiectul în 2009, însă două candidaturi nefericite la organizarea Jocurilor Olimpice au însemnat că vor fi trecut aproximativ 10 ani de la momentul inaugurării și până la clipa în care complexul Alpensia va găzdui istoria scriindu-se, cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2018.

Aflându-ne la sub 365 de zile distanță de startul Olimpiadei, Icarii moderni sunt prezenți în PyeongChang pentru două etape individuale din Cupa Mondială, care vor avea rol dublu, în sensul în care aceste competiții favorizează adaptarea săritorilor la trambulina pe care vor sări în februarie 2018.

În consecință, întrecerile se anunță imprevizibile la maximum, niciunul dintre sportivi nemaizburând pe această trambulină până acum. S-ar putea ca în urma acestor zile să primim câteva indicii relativ relevante cât privește numele candidaților la câștigarea de medalii olimpice.

Programul săriturilor de la PyeongChang: 

  • Marți, 14 februarie – calificări – ora 13:00 (LIVE pe Eurosport 2 și E2 HD)
  • Miercuri, 15 februarie – etapă individuală – ora 13:00 (LIVE pe Eurosport 1 și E1 HD)
  • Joi, 16 februarie – etapă individuală – ora 12:00 (LIVE pe Eurosport 1 și E1 HD)

PyeongChang-CoreeadeSud-telemarcu.ro

Info despre trambulină: cea mai mare trambulină din complexul Alpensia are punctul de construcție situat la 125 de metri, iar dimensiunea ei măsoară 140. Trambulina a fost construită din vara lui 2006 până în primăvara lui 2009, iar costurile estimative ale ridicării întregului complex ajung la un miliard de euro. 

Date despre locație: PyeongChang este un oraș cu o populație de circa 44,000 de locuitori, situat în provincia nord-estică a țării, Gangwon. Localitatea este înconjurată de Munții Taebaek, care fac legătura între Coreea de Nord și Coreea de Sud. Cel mai înalt vârf al acestor munți este Seoraksan, cu o altitudine de 1708 metri. Cele mai importante râuri ale Coreei de Sud, Han și Nakdong izvorăsc din acești munți. PyeongChang este renumit pentru resortul de ski Alpensia, care atrage mulți turiști, dar și pentru numeroase temple budiste. De notat și că temperaturile în februarie la PyeongChang ating rareori maxime pozitive. 

Rezultatele recente: trambulina a fost inaugurată propriu-zis în anul 2009, cu ocazia unei etape de Cupa Continentală. Aceea a fost câștigată de sud-coreeanul Kim Hyun-Ki, urmat în top 3 de, atenție, polonezii Dawid Kubacki și Stefan Hula. În 2011 au mai fost organizate alte 2 etape de Cupa Continentală, slovenul Matjaz Pungertar fiind câștigătorul ambelor. De altfel, competițiile din această săptămână vor fi primele din Cupa Mondială derulate în noul complex din PyeongChang.

sursă foto: cnn.com