Istoria Turneului Celor 4 Trambuline

Poveștile de succes trebuie să înceapă întotdeauna cu o relație strânsă de prietenie. Se face că, prin 1949, niște amici din Innsbruck și Garmisch-Partenkirchen vorbeau într-o cămăruță, liniștit, într-o seară de vară, despre un turneu de sărituri. Germanilor le era încă interzis să participe în competiții internaționale din cauza tensiunilor cauzate de cel de-al Doilea Război Mondial, iar trambulina Bergisel din Innsbruck era în ruine. Motive de speranță erau puține, însă puterea gândului și a dorinței a răzbit în ciuda circumstanțelor nefavorabile. Cum?

Germania și-a continuat tradiția și a organizat în continuare competiții interne de sărituri cu schiurile. În data de 1 ianuarie a fiecărui an al secolului XX în care a fost cu putință, își respectau obiceiul. Austriecii au văzut inițiativa vecinilor drept un demers demn de imitat, iar de-aici istoria avea să curgă lin, dar cert, spre ascensiunea acestei discipline sportive. În primăvara anului 1952, a avut loc o discuție lungă și încinsă pe tema naționalităților concurenților. Dezbaterea s-a finalizat cu acordul reciproc asupra organizării unui turneu germano-austriac la cumpăna dintre ani.

Oberstdorf, Garmisch-Partenkirchen, Innsbruck și Bishofshofen au fost din start gazde ale acestei întreceri, numite în germană Vierschanzentournee. Debutul propriu-zis al istoriei acestui turneu a avut loc la 1 ianuarie 1953. În prezența a 20,000 de spectatori entuziaști, concursul s-a transformat dintr-un turneu germano-austriac într-o competiție la care au participat șase națiuni. Cei mai buni săritori germani și austrieci s-au întrecut cu un număr restrâns de suedezi, norvegieni, elvețieni și sloveni.

Un norvegian pe nume Asgeir Dölplads reușea la Oberstdorf prima victorie de etapă în istoria acestui turneu, iar austriacul Bradl Josef avea să-și scufunde numele în cărțile de statistică, fiind câștigătorul ediției întâi a acestei competiții prestigioase.

Însă bifarea primei competiții de acest fel nu avea să reprezinte neapărat o garanție a faptului că aceasta avea să devină o tradiție. Sportivii aveau nevoie de viză pentru a intra în Germania și Austria, zăpada absenta adesea, iar organizatorii aveau de muncit serios în scopul obținerii unei continuități competiționale.

În anii de început, în care satisfacția era limitată, iar complicațiile infinite, turneul a continuat să se desfășoare mulțumită anumitor oameni care s-au dedicat acestui sport. O primă răsplată majoră a fost televizarea concursului din 1956. Turneul căpăta, ușor-ușor, susținători și urmăritori, iar conceptul acestei competiții se transforma din idee în certitudine.

Tehnologia avea să ajute bunul mers al întrecerii din 1962 încoace, iar în 1972 turneul a stârnit atât interes încât a atras sponsori, ce au sporit automat popularitatea competiției.

Bornele cu adevărat istorice ale Turneului Celor 4 Trambuline au fost atinse în 2002 și 2006. În al doilea an al acestui mileniu, germanul Sven Hannawald a reușit performanța unică de a se impune în toate cele patru trambuline. De 18 ori s-a întâmplat ca un săritor să rateze de puțin această realizare colosală, adjudecându-și trei dintre cele patru victorii posibile. Cel mai ghinionist în acest sens a fost norvegianul Bjørn Wirkola, care a obținut în două ediții diferite trei victorii de etapă, însă nu a reușit-o și pe a patra.

Dar concurentul cu numărul 50 a scris istorie la Bischofshofen în ediția cu același număr a competiției, câștigând și ultima etapă și stabilind un nou record de trambulină. Cu un record, o victorie de etapă, un trofeu și o mențiune în cărțile de istorie în cont, Sven nu avea cum să fie dat uitării vreodată, iar izbânda sa rămâne și în ziua de astăzi un model, un reper, un țel de atins. Al doilea episod singular în istoria de 64 de ani a acestei întreceri s-a consumat în 2005/06. Finlandezul Janne Ahonen și Jakub Janda au împărțit la finalul turneului prima poziție a clasamentului general, ambii acumulând un total de 1081,5 puncte. A fost pentru prima și singura dată când locul 1 în clasamentul general a fost ocupat de către doi săritori.

Și totul avea să aibă loc datorită fondatorilor. Un grup de oameni care, voluntar, au decis să creeze noi oportunități pentru sportivi, punându-și la dispoziție propriile resurse. Alfons Huber și Xaver Kaiser la Oberstdorf, Sepp Hartl și Franz Rappenglück la Partenkirchen, Toni Glos și Emmerich Pepeunig la Innsbruck, Andi Mischitz și Fred Triebner la Bischofshofen.

Toți aceștia au jucat roluri vitale în dezvoltarea celei mai frumoase competiții anuale din lumea Icarilor moderni. Dintre cei menționați, despre Emmerich Pepeunig se spune că a fost cel mai important. El a fost ultimul dintre pionieri care a decedat, în 2000, și a fost înmormântat în cimitirul din apropierea trambulinei Bergisel din Innsbruck, îndrăgită foarte mult de acesta. În mod cert, Emmerich ar fi fost mândru să vadă splendoarea pe care turneul a putut s-o ofere de-a lungul ultimilor 15 ani…

emmerich pepeunig

O poveste inedită din istoria turneului: în a doua ediție, 1953-54, etapa de la Oberstdorf a fost anulată din cauza lipsei zăpezii. Echipa Austriei n-a fost informată de acest fapt și a făcut deplasarea în Germania. Odată ce austriecii au ajuns la destinație, la Oberstdorf a început să ningă abundent. Oficialii clubului de schi și organizatorii au început de îndată să pregătească trambulina, iar asociațiile de schi au fost înștiințate de schimbare prin intermediul unor telegrame. Companiile aeriene au amânat zborurile cu 12 ore, din fericire, și toți săritorii din țările nordice au reușit să ajungă în timp pentru a participa la Oberstdorf.

surse foto: sportsplanet.at, zimbio.com 

Povești de citit | sărituri cu schiurile