O joacă în patru acte

Să te trezești la 6 ani, când ai abia un metru și câțiva centimetri înălțime, cu o pereche de schiuri în picioare și cu părinții lângă tine, încurajându-te frenetic poate fi un început de viață atipic, cel puțin. Dacă nu ciudat.

Apoi, îți spui că oricum ți se pare interesant să schiezi. Și-n plus, oferta e limitată. Ori continui, ori stai pe loc și te blochezi în plictis. Mai bine nu. Continui. Mergi mai departe cu schiatul. Poate într-o zi vei începe să-l înțelegi și-ți va plăcea.

Încerci combinata nordică. 9 ani de combinată nordică, plini de antrenamente lungi. Îți vine să-ți urăști părinții și antrenorul. Până și ora de matematică de la școală părea mai agreabilă. Te saturi. Sau nu. Continui. Și te axezi pe una dintre ramurile acestei discipline – săriturile. Sportul începe să capete sens. Succesul e aproape direct proporțional cu seriozitatea muncii depuse la antrenamente. Fiindcă pare normal, săriturile devin pasiunea ta principală. Distracția și efortul se îmbină. Nu te deranjează deloc. Continui.

Și îți faci un loc în competițiile din Cupa Mondială. Dar trece o zi, trec lunile și chiar anii, iar performanțele mult promise de ai tăi, odinioară, se îndepărtează tot mai mult. Viața sportivă petrecută în mediocritate chinuie. Te epuizează. Îți vine să renunți. Nu mai are rost. Trebuie să schimbi ceva.

Te alipești și mai mult de sport și sămânța începe să încolțească. Câștigi Campionatele Mondiale de Zbor cu Schiurile și demonstrezi că ești priceput în ceea ce ai făcut de la 6 ani. Răsufli ușurat, văzând că n-ai ales greșit acest sport. Continui. Medalie de argint la Jocurile Olimpice de la Nagano cu echipa. Deja satisfacțiile sunt puternice. Trebuie temperate.

Continui să te antrenezi din greu. Și mai intens. Acumulezi masă musculară, ai o formă fizică mai bună ca niciodată, dar performanțele întârzie. Din nou. Te gândești, te consulți cu specialiștii și decizi c-ar fi mai bine să slăbești. Un corp ușor plutește mai mult. Îți faci rău de dragul întrecerilor, de dragul rezultatelor. Însă reușita nu vine atât de repede precum te-ai aștepta.

Aștepți și ești răbdător. Sportul te-a învățat ce înseamnă să nu te grăbești, să rămâi în stare latentă. Redobândești bucuria de a sări cu schiurile și îți recapeți încrederea. Devii încă o dată cel mai bun zburător din lume. Apoi, peste încă un an, sfârșești pe locul 4 Turneul Celor 4 Trambuline pentru a doua oară la rând. Ce ironie a sorții. Poate ai fi meritat mai mult. Dar ce mai contează? Continui. Renunțarea nu e de luat în calcul.

Au mai trecut 365 de zile. Te întrebi dacă ai șanse la o clasare mai sus de poziția a patra în cel mai important turneu din sezon. Primul act. Mergi la Oberstdorf și crezi. Împingi la maximum la desprindere, îndrepți genunchii la țanc, simți portanța și te duci… fără oprire. Un prim act câștigat. Un prim succes în acest turneu imposibil de adjudecat.

Instant, te gândești la etapa următoare. Garmisch-Partenkirchen. Complicat, iar. Aceeași poveste, același rezultat. Te împrietenești cu vântul, cu tehnicile de zbor și mai bifezi un succes. 2/4. „Ai putea câștiga Vulturul de Aur”, îți comunică un gând răzleț. Continui. Innsbruck, Austria. Printre străini e întotdeauna mai dificil. Dar nu pare să conteze. Corpul tău este într-o formă extraordinară și nimic nu-l poate opri. Plutești, plutești și te impui din nou. Trofeul e al tău. Realizezi că ai putea scrie istorie. A patra victorie în a patra trambulină.

„E posibil?”, se întreabă Sven. De fapt, se întreabă spectatorii. Sven Hannawald știe că este întru totul posibil și nu stă pe gânduri. Însă emoțiile îl năpădesc. Energiile negative se împrăștie cu o viteză remarcabilă în trupul său, instalându-i acea teamă de succes. Frica de a ieși la rampă. Germanul iese de pe masa trambulinei și sare. Sunt două-trei secunde în care incertitudinea planează. Apoi cel care planează ești tu, Sven. Gravitația te așteaptă răbdătoare, iar tu aterizezi dincolo de orice așteptare optimistă.

bild de

*

6 ianuarie 2002. Sven Hannawald, concurentul cu numărul de concurs 50 în ediția cu numărul 50 câștigă și la Bischofshofen și izbutește inimaginabilul. Irepetabilul. Se impune în toate cele patru trambuline ale turneului. Nimeni, vreodată, nu s-ar fi putut aștepta la așa ceva tocmai din partea sa. Ar fi fost mulți alții mai îndreptățiți să spere la această performanță, dar onoarea i-a revenit germanului care la 6 ani își începea aventura vieții, cu schiuri în picioare. N-a fost nevoie de niciun miracol, ci de muncă, interes, continuitate, sprijin, ambiție și o fărâmă de noroc.

Joaca în patru acte a fost, în mod cert, cea mai împlinitoare perioadă a carierei lui Sven Hannawald și una dintre amintirile cele mai frumoase din viața sa, probabil. Germanul a arătat că se poate, clasându-se pe locul 1 în patru etape de-a lungul a șapte zile. De neînchipuit. Imposibil. Dar adevărat. Pentru că tu ai crezut, Sven.

surse foto: vol.at, bild.de

Povești de citit | sărituri cu schiurile