În weekendul precedent la Râșnov s-a organizat pentru prima oară o etapă masculină de Grand Prix. Așadar cele mai mari nume ai Icarilor moderni au fost prezente în România, printre care și dublul campion olimpic, câștigătorul tuturor celor patru etape din cadrul turneului celor patru trambuline, ediția 2017/18, polonezul Kamil Stoch.

Ca iubitor al acestui sport și ca membru al grupului de sărituri cu schiurile, acest weekend mi-a îndeplinit un vis. Acum câțiva ani când începusem să ma uit la acest sport și nu înțelegeam cum se oferă acele note la stil, mai bine spus nu înțelegeam nimic, și nu credeam că într-o zi vom avea parte de un asemenea spectacol chiar la Râșnov.

Râșnov sărituri cu schiurile fani

Vineri s-au desfășurat antrenamentele, a fost o zi mai liniștită si pentru sportivi, care au dat dovadă de multă modestie și respect față de oamenii care au venit să îi susțină. La sfârșitul antrenamentelor, cei mai titrați sportivi au stat și au oferit autografe si fotografii până la ultimul spectator. Am ajuns la ziua de sâmbătă, ziua mult așteptată în care s-a desfășurat prima etapă de Grand Prix în România, ne-a oferit o vreme minunată și un spectacol pe trambulină.

Cei doi favoriți, rusul Klimov respectiv polonezul Stoch nu au reușit să îl oprească le neamțul Geiger, care este și deținătorul de record al trambulinei să câștige pentru prima oară o etapă de Grand Prix. Prima etapă ne oferă, așadar, o premieră atât nouă, spectatorilor, cât și câștigătorul. Duminică. Ultima zi competițională la Râșnov a început la fel de frumos ca cea precedentă, condițiile meteo s-au înrăutățit puțin, dar săriturile au fost peste cele văzute sâmbătă.

După șapte descalificări în prima manșă, au evoluat doar 34 de sportivi printre care au ratat calificarea doar italienii Coloredo și Bresadola, respectiv coreeanul Choi și cehul Hlava. Și această zi i-a avut ca favoriți pe cei doi din fruntea clasamentului, Klimov și Stoch.

Kamil Stoch sărituri cu schiurile

Lupta dintre cei doi a fost câștigată de către rus, dar săritura din a doua manșă a rusului de 101,5 m care depășește evoluția din ziua precedentă a lui Geiger și astfel devine noul record, nu este îndeajuns cat să îl și învingă pe neamț.

Prin urmare, neamțul Geiger câștigă si a doua etapă, cu două sărituri excelente de 99.5 m, respectiv 100.5 m. Karl Geiger a fost de neoprit în acest weekend, iar la finalul competiției a declarat că trambulina de la Râșnov va rămâne una din preferatele lui. Weekendul s-a terminat cu speranța că și anul următor vom avea ocazia de a-i urmări pe cei mai titrați Icari moderni la noi în țară.

Articol scris de Piri Norbi

sursă foto: Alexander Emanuel Avram