Partea tristă a săriturilor cu schiuri

O cunoaștem, este inevitabilă și ne îngrozește de fiecare dată când își face apariția în competiții. Este partea neplăcută a acestui sport, și anume căzăturile: acele momente în care spectatorii asistă neputincioși la o scenă terifiantă, în care săritorul/săritoarea pierde controlul asupra schiurilor din diverse cauze, iar corpul său se învârte nefiresc, mai apoi ciocnindu-se violent cu stratul superficial al zăpezii sau al ierbii artificiale.

O împingere inegală în brațe la desprinderea de pe bara de start, legături desprinse dintre clăpar și schi, o aterizare nereușită sau o dinamică neprietenoasă a vântului, ale cărui pale suflă neanunțat și puternic, la fel ca un musafir gălăgios, intrat în casă neinvitat – sunt motivele întotdeauna bulversante ale unei căzături, care aduce un gol în stomac.

Factorii de risc ai ski jumping-ului determină pauze prea scurte între căzăturile suferite de Icarii moderni într-un sezon, așadar astfel de accidente sunt inerente carierei de săritor/săritoare cu schiurile. Sportivii știu întru totul la ce s-au înhămat când au ales să practice zboruri cu schiurile, deci nu ar trebui să regretăm vreo căzătură mai mult decât ei înșiși/ele înseși.

daily-mail-morgi

E adevărat. Imaginea unei căzături provoacă gânduri coșmarești în rândul tuturor privitorilor, cu precădere în al acelora care sunt slabi de înger. Un sportiv/o sportivă care își pierde echilibrul în aer sau unul dintre schiuri care i se desprinde de picior consemnează o perspectivă supărătoare, care amintește pericolele pândind la orice colț.

O căzătură îl transformă pe competitor într-o ființă care nu se poate opune vitezei și forței pe care le utilizează în condiții normale. Înălțimea de la care concurentul cade în gol nu este semnificativă, dar viteza și vântul o fac să devină, provocând rostogoliri brutale. Acestea pot cauza probleme de sănătate considerabile și chiar să determine o retragere pretimpurie, dar din fericire nu au cauzat niciodată moartea vreunui participant.

În ski jumping există, foarte rar, căzături care nu lasă urme pregnante. Accidentările sunt de regulă severe, iar istoria ne-a învățat că o săritură nereușită poate încheia sezoane și dărâma visuri, atât în rândul sportivilor, cât și al suporterilor. Thomas Morgenstern, Simon Ammann, Nick Fairall și mulți alți ghinioniști ai acestui sport au fost profund încercați de acest fenomen negativ al săriturilor cu schiurile.

Pe plan psihic, acestea pot dăuna grav și pot știrbi încrederea unui săritor/unei săritoare mai mult decât ne imaginăm. Părăsirea lumii Icarilor moderni de către „Morgi” a fost cauzată, cel puțin în parte, de teama unei noi căzături, ceea ce ne face să înțelegem cât de serioase sunt consecințele uneia. Marii campioni nu lasă să se vadă miriada de trăiri prin care sunt nevoiți să treacă și pe care sunt forțați să le învingă în circumstanțele date, însă acest aspect nu diminuează cotele de periculozitate și nesiguranță din săriturile cu schiuri.

Putem să privim pasivi vreo căzătură? Nu tind să cred că ar fi vreunul care ar putea, și chiar și așa, acela ar putea să nu empatizeze cu săritorul/săritoarea doar atât timp cât nu își poate imagina durerea și suferința produse de o astfel de întâmplare atât pe plan fizic, cât și mental.

Orice căzătură este un eveniment dificil de digerat, dar acest fenomen nu poate fi exclus din sfera săriturilor cu schiuri. Pur și simplu, elementele ski jumping-ului presupun pericol, nu doar plăcere și spectacol. Important este ca suporterii și sportivii să continue să trateze acest tip de momente cu o atitudine de sobrietate, respect și spirit de întrajutorare. Cu toții avem momente de cădere, dar nu contează atât de mult cum, când și de ce am căzut, cât contează cum, când și de ce ne-am ridicat la loc.

sursă foto: dailymail.co.uk

Povești de citit | sărituri cu schiurile