Piotr Zyla, Dawid Kubacki, Maciej Kot și Kamil Stoch au adus Poloniei al doilea succes de etapă în sezonul actual, devansând la o distanță clară întreaga concurență, din care au făcut parte cu cinste echipele Austriei și Germaniei. Munca antrenorului german, Stefan Horngacher, a ieșit din nou la iveală, conturând, culmea, o nouă victorie a polonezilor pe teritoriu german, după cea izbutită la Klingenthal.

*

Competiția pe echipe de la Willingen a consemnat o nouă premieră în ceea ce privește familia Prevc, toți cei 3 frați – Peter, Cene și Domen – făcând simultan parte din echipa Sloveniei. Acest lucru a adus și instantanee hazlii, asupra cărora ne vom abate mai târziu în acest articol.

Cu 9 echipe la start și într-o atmosferă antrenantă, manșa întâi a adus un prim moment notabil, când Peter Prevc a părut să revină la metehnele sezonului acestuia, oprindu-se cu 4 metri înaintea punctului de construcție, la 126 de metri.

Primul schimb al acestei manșe s-a încheiat îmbucurător pentru germani, Markus Eisenbichler dezvoltând o înălțime extraordinară după desprindere și plutind 138 de metri, punând Germania la loc de frunte pentru moment.

stephan-leyhe-germania

Mascând ultimele evoluții mai puțin reușite, Manuel Fettner a adus un plus veritabil pentru țara sa, zburând 136 de metri și având un stil căruia i s-au putut reproșa puține lucruri. 

În schimbul al treilea al părții inițiale de etapă, Cene Prevc s-a oprit după doar 119 metri. Nimic special ori șocant, însă această prestație mediocră l-a determinat pe Domen, fratele său mai mic, să pufnească în râs în zona de așteptare, acoperindu-și ochii cu mâna și privind în jos, denotând rușine. O atitudine amuzantă, care pune în evidență cât de deosebită poate fi o relație frățească precum cea din familia Prevc.

Puțin timp mai târziu, lungimea săriturilor s-a deplasat la celălalt capăt al zonei de aterizare, germanul Andreas Wellinger uimind pe toată lumea cu un zbor de 145 de metri, care avea să rămână cel mai lung al zilei. Stabil în zbor și cu un telemarc performat exemplar, care a smuls o notă de 19,5 din partea unui jurat, reprezentantul gazdelor o distanța pe Germania în vârful ierarhiei intermediare.

În ultimul schimb al acestei manșe, Domen Prevc a reușit un zbor foarte bun, de 135 de metri, cu un metru mai lung decât cel semnat de Kamil Stoch, în vreme ce Stefan Kraft și Richard Freitag dezamăgeau, cu evoluții de numai 127,5, respectiv 121,5 metri.

În ciuda săriturii lui Freitag însă Germania conducea clasamentul la pauză, urmată de Polonia și Austria, Finlanda lui Ahonen terminând pe 4, în mod surprinzător. Singura echipă care n-a primit acces la manșa finală a fost Cehia.

willingen-muhlenkopfschanze

După prima parte, în care nivelul competițional a fost ridicat, iar vântul a suflat predominant din față, condițiile s-au întors oarecum în manșa finală.

Vântul din spate i-a ajutat, totuși, pe elevii lui Stefan Horngacher, care au surmontat încet, dar constant deficitul avut față de Germania. Piotr Zyla a făcut un prim pas către victorie, zburând 138 de metri, urmat de Dawid Kubacki, care în schimbul secund s-a dus până la 137,5 metri.

Jurij Tepes și Manuel Fettner și-au confirmat constanța pe această trambulină, apropiindu-se la doar 50 cm de pragul dimensiunii trambulinei, iar Stephan Leyhe diminua șansele de victorie ale nemților, oprindu-se după 120 de metri.

A urmat apoi, din nou, o săritură fantastică a săritorului în formă, Andi Wellinger, care s-a dus pe calea zborului pentru 139 de metri. 

Și cum roata norocului se întoarce permanent, Domen Prevc a ajuns la rândul său să sară mediocru, 120,5 metri, arătând că nu este niciodată indicat să te amuzi pe seama unui rezultat nefericit obținut de un altul, indiferent dacă acel cineva îți este sau nu frate.

Doritor să se revanșeze după o primă săritură ratată, Stefan Kraft a lăsat în urma sa 142 de metri zburați în partea secundă, distanță care a dus-o pe Austria mai presus de Germania în clasamentul final.

top-10-final-willingen-echipe

Richard Freitag, cu 130,5 metri, n-a putut să-i ofere Germaniei un loc secund în etapa de azi, cortina peste competiție fiind trasă de Kamil Stoch, pe care nu l-am văzut de mult timp bucurându-se atât de puternic după o săritură aterizată de partea greșită a punctului de construcție. 126,5 metri a fost puțin, dar suficient pentru a securiza al doilea succes al Poloniei, al cărui lider pare favorit și în etapa individuală, care va începe duminică de la ora 16:00. 

surse foto: skijumping.pl, eurosportplayer.com