Reguli

espn-go-comSărituri cu schiurile: regulile esențiale

În genere, oamenii iubesc aparențele fără să înțeleagă în prealabil esența vreunui lucru ori a unei persoane. Apreciază produsul finit nesimțind obligatoriu și curiozitatea de a afla cum și din ce a fost creat. Ei bine, chiar dacă acest aspect este întru totul firesc, nu mai puțin normală este, din timp în timp, contenirea savurării formei și oprirea asupra studierii fondului.

Săriturile cu schiuri fiind obiectul de studiu prezent, vă invit să (re)citiți cele mai semnificative particularități regulamentare ale acestui sport, indiferent dacă sunteți un cunoscător fin al acestora sau doar un iubitor al Icarilor moderni, care dorește să afle mai multe despre lucrurile din spatele cortinei – trambulinei, în cazul de față.

Dacă, zapând, ați comutat pe Eurosport și ați rămas fascinați de lungimea unui zbor anume, probabil v-ați întrebat, printre altele: „ce face un săritor bun în comparație cu unul mediocru?”

În primul rând, un Icar modern clasat în vârfurile clasamentelor performează o desprindere de pe bara de start exemplară. Împingându-se cu aceeași forță din ambele brațe (detaliu important, o putere nedistribuită în mod egal putând provoca pierderea echilibrului pe masa trambulinei și, implicit, căzături sau ratarea oricărei șanse de a mai puncta), sportivul ia o poziție aerodinamică, aplecând partea superioară a corpului cât de mult posibil.

La desprindere – de mulți considerat momentul cheie al unei evoluții -, zburătorul are datoria de a-și întinde genunchii în clipa ideală, o fracțiune de secundă mai târziu sau mai repede putând reprezenta diferența la finalul rundei. În timpul plutirii în aer, este recomandată luarea poziției „V Boklöv”, ca și menținerea echilibrului, care este un procedeu vital și dificil de explicat persoanelor care nu practică sportul – mișcările de balans ale mâinilor trebuind să compenseze viteza și direcția vântului.

La apropierea de sol, concurentul își pregătește aterizarea, deplasând un picior în fața celuilalt pentru a completa săritura cu un telemarc – elementul determinant în acordarea punctelor din partea juriului, care presupune ca: *schiurile să fie paralele, genunchiul piciorului din spate să fie paralel cu glezna celui din faţă, iar ambii genunchi îndoiți (piciorul din spate să fie mai îndoit) în momentul revenirii pe stratul de zăpadă/iarbă artificială, plus ridicarea capului și a părții superioare a corpului după ce aterizarea a fost efectuată.

njbiblio com

Ce anume punctează și depunctează juriul?

Înainte de răspuns, demn de menționat este că orice juriu este alcătuit din 5 arbitri. Aceștia sunt înzestrați cu puterea de a acorda punctajul pentru stil.

       Juriul punctează:

  • utilizarea eficientă a aerodinamicii corpului și a schiurilor
  • postura brațelor și a picioarelor
  • poziția schiurilor în timpul zborului
  • fluiditatea mișcărilor premergătoare și de după telemarc
  • telemarcul în sine (*definiția, mai sus)
  • păstrarea echilibrului în timpul zborului
  • întinderea picioarelor la maximum în aer
  • poziționarea simetrică a mâinilor cu cea a picioarelor
  • o aterizare lină

      Juriul depunctează:

  • o aterizare fără telemarc
  • pierderea echilibrului în zona delimitată cu o dungă (vara) sau crenguțe de conifere (iarna)
  • poziție incorectă și/sau instabilă a corpului în zbor
  • atingerea zăpezii cu orice altă parte a corpului exceptând schiurile, care devin metaforic parte a corpului în timpul săriturii

Cum se punctează o săritură?

Punctajul este adunarea punctelor obținute în mod obiectiv, automat – în urma lungimii zborului – cu cele acumulate în tip subiectiv, manual – punctele pentru stil, acordate de juriu. Cele venite din lungimea săriturii se calculează astfel: pe trambulinele normale (cu dimensiunea între 85-109 m), valoarea metrului este de 2 puncte; pe trambulinele mari (cu dimensiunea de 110-184 m), valoarea metrului este de 1,8 puncte, iar pe trambulinele-gigant (cu dimensiunea de peste 185 de metri), valoarea metrului este de 1,2 puncte.

De amintit este că aterizarea la punctul de construcție, denumit și punctul K, aduce automat 60 de puncte, acesta fiind reperul nr. 1 în aprecierea rezultatelor sportivilor. Pe trambulinele-gigant, o aterizare la punctul de construcție este răsplătită cu 120 de puncte. Dacă punctajul maxim acordat pentru lungimea zborurilor diferă în funcție de dimensiunea trambulinei, cel mai mare scor oferit de juriu, indiferent de mărimea trambulinei, poate fi de 60 de puncte (3 note maxime, de 20, cea mai mică și cea mai mare notă anulându-se).

La capitolul punctaj, important de amintit sunt și compensațiile pozitive sau negative, care sunt rezultatul factorilor poartă și vânt. Cu cât poarta (n.r. bara de start) este amplasată mai jos, cu atât săritorului îi va fi mai dificil să izbutească un zbor mai lung. Astfel, în aceste condiții, sportivii vor primi puncte suplimentare drept compensație pozitivă.

De asemenea, puncte în plus vor fi acordate în cazul în care vântul suflă din spate sau din lateral. Dacă vântul suflă din față (vânt de portanță), atunci săritorilor li se vor scădea puncte, precum în cazurile în care poarta va fi ridicată cu una sau mai multe poziții – ambii factori favorizând lungirea plutirilor.

marking

Ce înseamnă coborârea sau urcarea barei de start?

Coborârea barei de start este un fenomen mai des întâlnit decât cel opus ei. Aceasta este o decizie luată de organizatori din dorința de a asigura protecția sportivilor, limitând astfel viteza acumulată pe masa trambulinei și contribuind, din nefericire pentru (tele)spectatori, la scurtarea zborurilor și la diminuarea gradului de spectaculozitate a unei etape. Poate sună tipicar, dar coborârea sau urcarea barei de start cu o singură poziție influențează considerabil lungimile zborurilor. Când vântul se întețește, acesta poate cauza căzături grave.

Prin urmare, organizatorii coboară bara de start pentru a asigura protecția sportivilor și pentru a preveni accidentările. În cazuri excepționale, antrenorul poate alege – în ciuda faptului că sportivul nu cunoaște datele despre viteza și direcția vântului – să ceară coborârea barei de start înainte de evoluția elevului său, din dorința de a risca mai mult pentru obținerea unui număr mai mare de puncte.

Cine sunt responsabilii cu organizarea unei etape?

Directorul FIS, Walter Hofer și asistentul său, Miran Tepes, alături de șeful competiției, ales local și care diferă de la o competiție la alta. Ei sunt cei care au responsabilitatea de a amâna sau anula etapa, după caz, atunci când condițiile meteorologice sunt nefavorabile. De asemenea, ei ridică sau coboară bara de start și aprind lumina verde a semaforului ce permite săritorului aflat pe bara de start să își înceapă desprinderea.

Ce se întâmplă atunci când un săritor suferă o căzătură?

Cu toate că arată a fi în unele momente, săriturile cu schiuri nu sunt considerate un sport extrem. Accidentările serioase își pot face apariția fie din cauza inadvertențelor sportivilor, fie în urma unui vânt puternic și inopinat. În caz de căzături și, totodată, accidentări, medicii intervin de îndată, asigurând primul ajutor și mai apoi mutând săritorul în ambulanță, dacă situația este urgentă. Foarte semnificativ de menționat apropo de acest aspect – partea tristă a acestui sport, căzăturile – este că niciun săritor cu schiurile nu a decedat vreodată în urma unei căzături pe trambulină.

dailymail co uk

Care este orarul unui săritor cu schiurile?

Dacă un jucător de fotbal știe că poate juca maximum 90-120 de minute per meci, un Icar modern trebuie să își mențină de-a lungul a mai multor ore corpul alert, încălzit, pentru cele 1-2 minute propriu-zise în care mintea și corpul său, coordonate corect, îi pot aduce punctele mult dorite.

Care este programul unei etape?

O etapă cuprinde antrenamente, calificări, rundă de probă și etapa propriu-zisă, formată din două manșe. În manșa întâi, evoluează de regulă 50 de săritori, dintre care doar primii 30 se califică în actul final. Sărind de la sportivul mai slab cotat la cel care a zburat mai mult, zborurile se efectuează în mod consecutiv în manșa secundă, fără oprire mai lungă de un minut în cazul în care vântul sau vremea nu degenerează.

(O scurtă digresiune: în Turneul Celor 4 Trambuline, prima manșă a competiției propriu-zise decurge în felul următor: se formează 25 de perechi de săritori, pe sistemul 1-50, 2-49, 3-48 etc., care se vor duela. Se vor califica cei 25 de câștigători ai duelurilor și 5 ”lucky loseri”, cei mai buni 5 pierzători.)

De notat în acest capitol ar mai fi că sezonul de iarnă – Cupa Mondială – se desfășoară între lunile noiembrie-martie.

Cum se calculează clasamentul general al Cupei Mondiale?

Poziția unui sportiv în clasamentul general este stabilită în funcție de punctele acumulate de-a lungul etapelor unui sezon, adică în funcție de locurile ocupate la finalul etapelor. O clasare „în puncte” înseamnă prezența în top 30 la sfârșitul etapei, primele 30 de locuri fiind cele care asigură puncte în clasamentul general.

În competițiile individuale, sistemul de punctaj arată în felul următor:

L1 = 100p L2 = 80p L3 = 60p L4 = 50p L5 =   45p L6 = 40p  L7 = 36p  L8 = 32p L9 =   29p  L10 = 26p
L11 = 24p L12  = 22p L13 = 20p L14 = 18p  L15 = 16p L16 = 15p L17 = 14p L18 = 13p L19 = 12p  L20 = 11p
L21 = 10p L22 = 9p L23 = 8p L24 = 7p L25 =   6p L26 = 5p L27 = 4p L28 = 3p L29 =   2p L30 =     1p

L = locul / p = puncte

Sistemul de punctaj pentru etapele mixte/pe echipe

L1 = 400p L2 = 350p L3 = 300p L4 = 250p
L5 = 200p L6 = 150p L7 = 100p L8 = 50p

L = locul / p = puncte

Este vântul factorul decisiv și destabilizator al acestui sport?

Destabilizator, da, decisiv, nu. Este lesne de înțeles că vântul reprezintă elementul imprevizibil și incontrolabil al săriturilor cu schiuri. O simplă pală de vânt din spate sau din lateral poate „împinge” sportivul și îi poate periclita atât starea de echilibru, cât și siguranța. Vântul din lateral e cel mai periculos, dar cu toate acestea nu există vreo limită maximă a vitezei vântului. Numeroase prestații au loc sub influența unui vânt de 2 m/s, fie el din față sau din spate. Uneori, organizatorii permit sărituri în condiții de vânt puternic, anume 3 m/s.

Revenind la subiect, vântul poate destabiliza echilibrul și, deci, bunăstarea unui sportiv din punctul de vedere al performanței, însă nu poate fi proclamat ca decisiv. De ce? Marii Icari moderni au arătat nu o dată că își pot demonstra valoarea și în condiții mai puțin propice, păcălind vântul și gravitația cu ajutorul unor tehnici de zbor remarcabile și excelent exersate.

A video wall displays wind situation on the ski jumping after the first jumpers at the competition jump of the first stage of the four hills ski jumping tournament in Oberstdorf, Germany, on Sunday, Dec. 28, 2014. The tournament was cancelled due to heavy wind. (AP Photo/Matthias Schrader)

Ce fel de echipament poartă săritorii?

Din capul locului, trebuie spus că echipamentul reprezintă cea mai importantă și strictă parte a acestui sport, organizatorii nepermițând vreo marjă de eroare. Echipamentul este format din 5 straturi de material ușor – pânză, material spongios. Pe lângă haină, echipamentul mai constă în schiuri, clăpari, ochelari, cască și mănuși.

Lungimea maximă a schiurilor este de 145% în raport cu înălțimea concurentului. Lungimea schiurilor se calculează potrivit următoarei formule: greutatea corpului împărțit la înălțimea corpului la pătrat. Fiecare concurent trebuie să aibă valoarea BMI-ului (rezultatul formulei de mai sus) de cel puțin 21. De exemplu, pentru un sportiv înalt de 1,80 m și cu o greutate de 70 kg, BMI-ul va fi calculat astfel: 70 kg împărțit la (1,80 la pătrat), adică (1,80 m x 1,80 m). 70 kg împărțit la 3,24 m pătrați este egal cu 21,6049 de kg/m2, ceea ce înseamnă că sportivul se încadrează în valorile normale. Un sportiv înalt de 1,80 m poate avea lungimea schiurilor de maximum 2,61 m, aplicând procentul de 145%.

Greutatea schiului este calculată în funcție de lungimea schiului. De exemplu, pentru un schi lung de 2,50 m, greutatea va fi de 2,50 kg. Pentru un schi lung de 2,62 m, greutatea va fi de 2,62 kg ș.a.m.d. Așadar, greutatea schiurilor este direct proporțională cu lungimea schiurilor.

Un săritor cu schiurile nu poate să se situeze în afara limitelor de greutate în timpul competiției. Schiuri mai lungi aduc automat sărituri mai lungi, deci atunci când greutatea sportivului este prea mică (sau prea mare, rar), săritorul este descalificat. De știut este și că anumiți săritori pierd în greutate cât de mult cu putință pentru a zbura cât mai lung.

Grosimea echipamentului trebuie să se încadreze între 4 și 6 mm. Există și reguli pentru lățimea fermoarului echipamentului, care nu trebuie să depășească 15 mm. Mai mult, În timpul zborului, fermoarul trebuie să fie închis complet.

Referitor la prețurile echipamentelor, un costum de cea mai înaltă calitate costă între 2300 și 2500 de euro.

britannica com

Cât câștigă un săritor cu schiurile?

Săriturile cu schiuri fiind un sport puțin mediatizat, dar bine gestionat de Federația Internațională de Ski (FIS) – care reușește să atragă an de an suficienți sponsori -, premiile financiare sunt reduse în comparație cu alte sporturi. În proba masculină, câștigurile financiare sunt de 100 de franci elvețieni per punct obținut în Cupa Mondială. Câștigătorul de etapă, cu 100 de puncte, primește 10,000 de franci elvețieni (aproximativ 9,500 de euro), locul 2, cu 80 de puncte, primește 8,000 de franci (aprox. 7,600 de euro), locul 3, cu 60 de puncte, primește 6000 de franci elvețieni (aprox. 5,700 de euro). Locul 30 cu 1 punct, primește 100 de franci elvețieni (aprox. 95 de euro).

Toți ceilalți sportivi din afara top 30 nu primesc niciun ban din partea FIS pe ramura performanță, dar încasează venituri diverse și fluctuante din partea sponsorilor și a federațiilor naționale.

În Turneul Celor 4 Trambuline, premiile sunt mai consistente, câștigătorul competiției încasând 20,000 de franci elvețieni din partea FIS (aprox. 18,500 de euro). Premiile totale ale Turneului Celor 4 Trambuline se ridică la suma de 315,000 de franci elvețieni (aprox. 291,000 de euro). Un aspect interesant privitor la această competiție este că învingătorul din calificări primește 2,000 de euro, tocmai pentru a stimula spectaculozitatea acestei întreceri relativ „non-oficiale”.

Se poate ca o săritură să fie repetată?

Da. Cele mai multe repetări sunt cauzate de probleme ale zonei de elan. Mai mult, orice competitor obstaculat sau împiedicat în timpul zborului de către o eroare a unui oficial, de un animal, de spectatori sau de orice alte „forțe majore” se poate adresa juriului. După ce au fost luate în considerare întâmplările, juriul va da curs ori va refuza repetarea săriturii. În cazul în care unul dintre motivele mai sus menționate își face apariția, juriul are datoria de a permite repetarea săriturii.

Acestea fiind spuse, sper că materialul de mai sus s-a dovedit util și că esența acestui sport a fost explicată suficient de precis. De reținut: atât esența, cât și aparența săriturilor cu schiurile fac ca acest sport să fie unul spectaculos și deosebit.

surse foto: espn.go.com, njbiblio.com, radiometafora.ro, dailymail.co.uk, britannica.com

Povești de citit | sărituri cu schiurile