Numele trambulinei: Lysgardsbakken

  • Punct de construcție: 123 de metri
  • Dimensiunea trambulinei: 138 de metri
  • Recordul oficial al trambulinei: 146 de metri, Simon Ammann, în 2009

Lysgard a fost construită în anul 1992 și poate găzdui până la 50,000 de spectatori – una dintre cele mai încăpătoare trambuline.

Lillehammer, situat în sudul Norvegiei, este un municipiu viu, în care plictiseala moare. Populația de circa 30,000 de locuitori se bucură de privilegiul ocupării unui spațiu special al țării din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că localitatea are în componență singurul Muzeu Olimpic din nordul Europei, un loc ideal în opinia vizitatorilor interesați de sport.

Lillehammer este recunoscut drept o destinație bună pentru cicliști, dar și un centru veritabil al sporturilor de iarnă, istoria îndelungată a municipiului confundându-se cu schiurile. În acest sens, legenda spune că pretendentul la tronul Norvegiei era dus pe schiuri de la Lillehammer la Rena.

Revenind la sport, Lillehammer a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1994 și a organizat Olimpiada de Tineret din 2016.

Municipiul este străbătut de râul Mesna și este înconjurat de munți, aparținând de o zonă cu climat subpolar.

sursă foto: skisprungschanzen.com