O viață alături de icarii moderni: de la Hannawald la Stoch

Era o zi mohorâtă de weekend, de prin toamna lui 2003, una dintre zilele alea în care televizorul era, pentru o familie medie din Bucureşti, cel mai bun ajutor în a omorî timpul, aflat deja în agonie.

Numai că nici televizorul nu reuşea să ne alunge plictiseala până când telecomanda a alunecat pe Eurosport. Acolo se petrecea un spectacol interesant. Rând pe rând, câte un omuleț echipat cu cască, ochelari şi schiuri îşi lua elan şi se avânta în gol pe o trambulină acoperită de zăpadă. Tata îmi spune: „uite, sunt sărituri cu schiurile, un sport foarte interesant. Eu am mai urmarit la Olimpiadă şi e palpitant. În plus, comentează Sorin Hobana.”

La recomandarea asta, am ramas pe Eurosport până la terminarea competiției, încercand să îmi dau seama ce îi împinge pe nebunii ăia să plutească timp de 5-6 secunde şi preț de peste o sută de metri, în fața pericolului. Am învăţat în scurt timp şi regulile competiției, cât de important este vântul, ce înseamnă telemarkul la aterizare si de ce există 5 arbitri care dau note pentru stil.

Eu (copil de 10 ani pe atunci), care eram fan fotbal si urmăream din când în când gimnastică sau patinaj pe la Olimpiadă, m-am îndrăgostit pe loc de posibilitatea „icarilor moderni” de a zbura, ajutați doar de elanul de pe trambulină şi de schiurile din picioare.

Am aflat pe rând, cu entuziasm, de slovenul Primoz Peterka, câştigător al Cupei Mondiale în 1997/98, în primul sezon de sărituri difuzat în Romania de Eurosport, de „escadrila Kamikaze” a japonezilor care au câştigat fără probleme etapa Olimpică de la Nagano ’98, de simpaticul Andi Goldberger, de polonezul Adam Malysz (mustața zburătoare) care a apărut de nicăieri şi a câştigat Globul de Cristal in 2001, de „finlandezul zburător” Janne Ahonen. Însă cei mai interesanți erau pentru mine proaspătul dublu campion olimpic (pe atunci!), cel supranumit „Harry Potter”, adică elvețianul Simon Ammann şi Sven Hannawald, cel care reuşise recent, în cea de-a 50-a ediție a Turneului celor patru trambuline, să câştige cu victorie pe toate cele patru trambuline, singurul sportiv care obținuse, până atunci, această performanță.

De altfel, momente palpitante erau şi atunci când era depăşit recordul unei trambuline şi mai ales recordul mondial, care pe atunci era la vreo 235 de metri. După câteva etape am aflat şi cât de periculos este acest sport, asistând la câteva căderi în urma cărora închideai ochii, dar sportivul se ridica repede pe picioare de cele mai multe ori, cu supărarea că a pierdut jumătate din punctele pentru stil.

La început, eram fanul declarat al lui Sven Hannawald, care din păcate pentru mine s-a retras destul de devreme, în urma unui sezon marcat de accidentări. Apoi eram fascinat de felul în care norvegienii (Roar Ljoekelsoey, Sigurd Pettersen, „inconstantul” Tommy Ingebritsen şi vikingul Bjoern Einar Romoeren) câştigau competiții după competiții. În sfârşit, după o accidentare urâtă, a revenit pe trambulinele lumii sportivul care mi-a schimbat perspectiva asupra săriturilor cu schiurile şi care m-a făcut să iubesc acest sport mai mult decât aş fi crezut vreodată.

Înzestrat cu o tenacitate inegalabilă la o varstă foarte fragedă, simpaticul austriac Thomas Morgenstern şi-a facut încet, dar sigur, loc printre cei mai buni săritori cu schiurile din istorie. Mai târziu, alături de compatriotul său Gregor Schlierenzauer au reuşit să domine Cupa Mondială sezoane la rând, sub „bagheta magică” a şi mai simpaticului lor antrenor, Alexander Pointner.

De-a lungul anilor am asistat la momente extrem de tensionate şi palpitante, am trăit bucurii imense dar şi dezamăgiri uriaşe. Noi recorduri de trambulină, noi recorduri mondiale (obținute pe Velikanka, aşa cum se numea atunci trambulina de la Planica), etape anulate din cauza vremii potrivnice… Însă cele mai anoste momente interveneau atunci când organizatorii decideau să schimbe poziția barei de start, ceea ce implica restartul manşei, pentru ca toți sportivii să beneficieze de condiții egale. Da, da… aşa se intampla inainte de apariția compensațiilor în puncte pentru modificările aduse barei de start sau condițiilor de vânt.

Din 2012, o dată cu construirea complexului de sărituri şi biatlon de la Râşnov, m-am apropiat şi mai mult de acest sport minunat, participând întâi în calitate de spectator la Cupa FIS de inaugurare a trambulinelor (unde i-am intâlnit, printre alții, pe Thomas Morgenstern, pe Robert Kranjec sau Roman Koudelka) şi la etapele din cadrul Festivalului Olimpic European din 2013 unde l-am văzut în activitate pe simpaticul sloven Cene Prevc, fratele mai mic al mult mai celebrului Peter.

Apoi, am înțeles incă o dată ce inseamnă organizarea unei competiții la nivel mondial, participând în calitate de voluntar la toate cele 4 etape de Cupă Mondială Feminină organizate la Râşnov în 2014, 2015, 2017 şi 2018.

Pasiunea pentru săriturile cu schiurile nu se va opri cu siguranță aici şi îmi doresc ca, în viitorul apropiat, să flutur steagul României în gradenele uneia dintre cele 4 Trambuline sau în ale trambulinei Letalnica Bratov-Gorisek din Planica. Le sunt, de asemenea, recunoscător tuturor oamenilor minunați, prieteni uniți de aceeaşi iubire pentru săritorii şi săritoarele cu schiurile, care m-au îndrumat pe drumul frumos şi palpitant al acestui sport minunat!

Alexander Avram,

Martie 2018

sursă foto: Alexander Avram

Povești de citit | sărituri cu schiurile